2020-2022

ANUNȚ

privind inițierea consultărilor publice pe marginea proiectului Planului de dezvoltare a rețelelor electrice ale operatorului sistemului de distribuţie Î.C.S. Red Union Fenosa S.A. pentru perioada 2020-2022
 
Î.C.S. Red Union Fenosa S.A. informează despre inițierea procedurii de consultare publică a proiectului Planului de dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție pentru perioada 2020-2022 (în continuare Plan de dezvoltare).
 
Proiectul Planului de dezvoltare a fost elaborat reieșind din:
 
1. prevederile art.45 din Legea № 107/2016 cu privire la energia electrică;
2. exigenţele Regulamentului privinddezvoltarea rețelelor electrice de distribuție, aprobat prin Hotărârea ANRE № 94/2019;
3. obligațiile și funcțiile expuse în licența operatorului de distribuție;
4. creșterea cererii de energie electrică a consumatorilor finali existențiși modernizarea rețelelor electrice de distribuție existente cu scopul de a spori fiabilitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor finali și a asigura cerințele de securitate;
5. solicitările înaintate de autoritățile publice locale cu privire la extinderea rețelelor electrice din localitățile administrate.
 
În conformitate cu exigentele Regulamentului privind dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție planul a fost divizat în 2 categorii după cum urmează:
 
Categoria I - proiecte care prevăd majorarea capacității rețelei electrice de distribuție existente în legătură cu creșterea cererii de energie electrică a consumatorilor finali existenți, modernizarea rețelelor electrice de distribuție existente cu scopul de a spori fiabilitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor finali și a asigura cerințele de securitate.
 
Categoria II - proiecte care prevăd construcția unor rețele electrice de distribuție noi sau a unor porțiuni de rețea electrică de distribuție, cu scopul de a asigura accesul la rețeaua electrică de distribuție a instalațiilor electrice de utilizare ale potențialilor consumatori finali din localitățile, cartierele, microraioanele noi sau existente. Proiectele au fost selectate în baza indicatorului VAN (Venitul Actualizat Net) aşa cum este specificat în pct.26 din Regulamentul de dezvoltare.
 
Recomandări și propuneri la proiectul Planului de Dezvoltare pot fi expediate la următoarele adrese electronice: OT24@ufmoldova.com și OCenusa@ufmoldova.com, sau la sediul întreprinderii (MD-2024, mun.Chișinău, str.Andrei Doga, 4).
 
Termenul limită pentru recepționarea recomandărilor – 28 august 2019.
 
Persoane de contact:
  • Alexandru Musteață, Manager Planificarea și Gestiunea Activelor, tel. 022 431 953.
  • Oleg Cenușă, Șef Serviciu Planificarea și Dezvoltarea Rețelelor, tel. 022 431 968.